Maini in miscare. Degete boante sau zvelte, un pic paroase la baza sau stralucind sanatos datorita straturilor cu crema de protectie. Unghii patate de nicotina, taiate, ojate, punctate sau pur si simplu jegoase. Inele, verighete. Daca unghiul e bun, o bratara. Incheieturi. Un pic de piele, cat sa-ti lasi imaginatia sa construiasca imaginea persoanei care tocmai ti-a aruncat banii. Banii: bancnote, monede. Trebuie sa ai intotdeauna sa dai restul. Fisicuri ca niste turnuri. Te joci cu un avion inchipuit deasupra lor, trimis de teroristul din mintea ta. Putin mai la dreapta, o cana mare de cafea care ar trebui sa-ti ajunga toata ziua. Expresorul, care a inlocuit fierbatorul arhaic cu filament, se afla in dulapiorul mesei, langa teancul de farfurii si tacamuri din plastic. Rupte din reviste muzicale de adolescenti, pe pereti atarna afise. Ar trebui sa te gandesti destul de mult daca cineva te-ar intreba cu cine sunt. Te afli prea aproape ca sa le mai constientizezi. Intre cei patru pereti metalici se afla doar o masa si un scaun. Si tu. Nu conteaza cum arati pentru ca esti invizibil. Ai inceput sa gandesti incadrat: trasezi pereti imaginari in jurul obiectelor si al oamenilor pe care ii intalnesti. Pui acolade cuvintelor. O carte sta permanent deschisa, dar paginile se dau greu. Abia apuci sa citesti cateva randuri si voci grabite te aduc din nou in postura de a intinde bucatica de hartie. E ironic sa vinzi un simbol al miscarii din postura unui limax captiv intr-o cochilie prea grea ca sa o poata deplasa. Noaptea gemi in somn cand visezi spatii nemarginite. Un paradis al vanzatorilor din chioscurile de bilete, in care oamenii au fete si spun “multumesc.”
